Părinții narcisiști

 “Copiii cu părinți narcisiști, ajunși la maturitate, se chinuie să recunoască faptul că au trăit într-un mediu inacceptabil. De ce? Negarea este numele jocului într-o familie cu unul dintre părinți naricisist. Copiii care cresc în aceste medii învață să trăiască cu regulile, dar nu încetează niciodată să fie derutați sau îndurerați din pricina lor.

Când narcisismul este patologic, narcisistul are un sentiment mai puternic al propriei importanțe. Îi vor lipsi empatia și simpatia, și, în general, va cere ca nevoile sale să fie îndeplinite înaintea nevoilor tuturor celorlalte persoane. Narcisiștii vor părea să aibă un comportament dramatic, batjocorindu-i pe ceilalți sau aducându-le critici grele, pentru a se asigura că o persoană nu ajunge să fie „mai mare” decât sunt ei. 

Ei vor critica, de asemenea, pe cineva într-o încercare de a se asigura că acesta este atât de slab încât nu-i va părăsi. Adesea, cea mai mare temere a unui narcisist este să locuiască singur. Narcisismul este mai frecvent decât ne imaginăm: mulți copiii și-au șlefuit abilitățile intuitive într-un cămin narcisist, în care au fost nevoiți să devină foarte sensibili la starea de spirit a narcisistului și la nevoia lui de atenție.

Există un blocaj emoțional impus de părinții lor: copilul se simte invizibil într-o lume vizibilă; ei se simt neauziți, nevăzuți și descurajați. Se simt legați de secretul familiei, de a „nu spune lumii exterioare și a pretinde că totul este bine aici. Ei sunt legați în imaginea unei familii perfecte – afișând întotdeauna un zâmbet, nu vor trăda nicio problemă.

Comunicarea eficientă a fost un „nu” categoric în familia lor. Comunicarea nu a fost niciodată directă au descoperit că erau sursa supărării cuiva prin intermediul altui membru al familiei.

Rivalitatea dintre frați a fost încurajată și comunicarea a venit doar sub forma supărării sau furiei. „Adultul tipic dintr-o familie narcisistă este încărcat cu o furie neconștientizată, se simte ca o persoană pustiită, se simte inadecvat și cu defecte, suferă de anxietate periodică și depresie și nu își dă seama cum a ajuns în starea aceasta.”

Copiii cu unul dintre părinții narcisiști pot avea următoarele comportamente:

• Au o nevoie cronică de a le face oamenilor pe plac.
• De cele mai multe ori, nu-și pot identifica propriile sentimente, dorințe sau nevoi.
• Au nevoie de validare constantă sau cred că lucrurile rele sunt soarta lor și că lucrurile bune apar doar prin noroc sau din greșeală.
• Sunt îngroziți să fie umiliți.
• Nu se plâng când ceva este inacceptabil, ca să nu fie văzut ca un plângăcios sau ca un reclamant.”

Tămăduirea copiilor cu părinți narcisiști devine un concept înfricoșător. Căci abordarea și recunoașterea durerii familiei – secretul – chiar și în sinea lor, înseamnă o lipsă de loialitate pedepsită prin umilință.”

Heidi Sawyer